Efecte ale "Instrucțiunii din Octombrie"

Din ciclul:
Țara în care funcționarii fac legea sau ce se întâmplă în OSIM și nu vede nimeni, nici măcar cine ar trebui!
Astazi despre unele efecte ale Instrucțiunii de serviciu nr. 5/2012

Au trecut deja 17 luni de cand Instructiunea de serviciu nr. 5/2012 isi face efectele ei distrugatoare asupra cererilor de inregistrare marca depuse la OSIM. Din pacate efectele sunt la fel de distrugatoare asupra imaginii unor persoane al caror nume incepe de acum sa nu mai fie secret pentru ca el apare in documentele inaintate instantei, solicitate sa se pronunte asupra unor decizii de respingere luate pe baza "broderiei" de articole din lege, fara nici o noima, dar clar precizate de Instructiunea de serviciu nr. 5/2012. Stiu ca presiunile in OSIM au fost si sunt enorme, dar au existat tot timpul solutii pentru cine a vrut sa le gaseasca si sa le aplice, fie si numai pentru conservarea unui anumit prestigiu profesional cunoscut, apreciat si care ar fi trebuit aparat cu orice pret. Fusese castigat in ani buni de munca in examinare si ar fi trebuit respectat. 
In acesta primavara OSIM este plin de ghiocei. As fi preferat o primavara cu mai multe narcise. Au un miros placut si puternic si, chiar cand se usuca, narcisele raman verticale.

Punctul 10 din Instructiunea de serviciu nr. 5/2012, ultima teza, spune asa:

"...OSIM va respinge cererile de înregistrare marcă pentru care în Raportul de cercetare, sau în orice alt mod, s-a mentionat/identificat, existenta unei marci anterioare identice pentru aceleasi clase produse , iar solicitantul nu a depus acordul din partea titularului marcii anterioare."

Sunt doua chestiuni de luat in considerare:

1. indirect (exceptand presiunile directe asupra lor) examinatorii au fost obligati sa examineze motivele relative de refuz, expresia "sau în orice alt mod" este graitoare.

2. conditia de dubla identitate care trebuie indeplinita pentru respingere, insemnand identitate de semne si identitate de bunuri/servicii.

Foarte multe din cazurile pe care le-am vazut pana acum exced acestor prevederi.

Presupun ca identitatea de bunuri si/sau servicii nu poate ridica probleme, pentru ca accentuez, "pentru aceleasi clase produse", cu toata exprimarea cam greoaie a celor care au elaborat instructiunea de serviciu nr. 5/2012, inseamna identitate de bunuri sau servicii. Numai daca nu apare o instructiune care sa spuna ca betele de chibrituri si cuiele sunt identice pentru ca sunt drepte si unele si altele si pentru ca fiecare are cap. 

Cu identitatea de semne sunt insa foarte multe probleme. Si ca sa intelegeti va dau doar cateva exemple de marci considerate identice si marci care nu sunt considerate identice in deciziile GC/CJ, exemple preluate din OHIM CTM Guidelines.

Urmatoarele marci verbale sunt considerate identice: MOMO - MoMo, BLUE MOON - Blue Moon, apetito - APETITO. Urmatoarele marci verbale nu sunt identice: She, SHE cu S-HE, NOVALLOY cu NOVALOY sau HERBOFARM cu HERBO-FARMA. Cand apar si elemente figurative, lucrurile sunt si mai evidente, iar identitatea aproape ca dispare. Va recomand cu caldura OHIM CTM Guidelines, Part C: Opposition, Section 2: Identity and likelihood of confusion, Chapter 3: Comparison of signs (https://oami.europa.eu/ohimportal/en/manual-of-trade-mark-practice), desi pentru deciziile care sunt acum in instanta este tarziu. Mai exact si pentru specialiasti: daca marca este declarata figurativa, singura clasa Viena fiind 27.5.1., deja posibilitatile de identitate scad exponential catre ZERO. Tinand cont de faptul ca suntem stat membru, este putin probabil ca problema identitatii marcilor sa fie privita altfel decat o face GC/CJ. In niciuna din deciziile pe care le-am vazut, emanate in lumina Instructiunii de serviciu nr. 5/2012, notiunea de identitate nu este atinsa in acceptiunea prezentata anterior, desi a fost invocata pana in deciziile Comisiei de Contestatii. Identitatea a doua marci este identitate si gata! Putem sa discutam de identitate vizuala, auditiva sau conceptuala, dar in momentul in care cel putin una din acestea lipseste avem similitudine si cu identitatea am terminat, iar daca am terminat cu identitatea, celebra si ilustra Instructiune de serviciu nr. 5/2012 nu mai este aplicabila pentru ca nu se poate nega pe sine. Examinatorul care a depasit litera instructiunii, pentru ca pe cea a legii o depasise deja cand a facut ARP-ul, este singur raspunzator, indiferent de motivatia pe care a avut-o si, din pacate, indiferent de presiunile la care a fost supus sau de pretioasele indicatii pe care le-a urmat. Aceasta pentru ca cineva a avut grija ce samnaturi sa apara pe ARP-uri sau pe deciziile de respingere.
Despre Comisia de Contestatii nu avem ce sa spunem. Este autonoma. La sfarsitul precedentului enunt putea fi la fel de bine si "?" si "!". Pe baza acestei autonomii asteptam cu interes noile teze ale acestei Comisii, care va arunca in aer toata experienta examinarii de marci de pana acum, ca un imens cocktail Molotov, obtinut din amestecul exploziv de distinctivitate, disponibilitate si risc de confuzie, avand riscul de asociere drept catalizator de reactie. Explozia o sa ne ilumineze pe toti si vom constata ca am trait degeaba pana la Instructiunea din Octombrie!
Zambim, dar amar. Cum spun batranii: multa apa va trebui sa curga pe Dunare se spele fata institutiei noatre de rusinea Instructiunii de serviciu nr. 5/2012. Despre oameni, ce sa mai vorbim? Pe langa ghiocei si narcise, vor aparea in pesisaj si potarnichile. 
Vine vremea! Incet, dar SIGUR.

Despre răspunsul Ministerului Economiei la punctele 11 și 12 ale instrucțiunii

Din ciclul:
Țara în care funcționarii fac legea sau ce se întâmplă în OSIM și nu vede nimeni, nici măcar cine ar trebui!
Astazi despre punctele 11 și 12 ale Instrucțiunii de serviciu nr. 5/2012

Acum cînd ajungem la încălcările de lege cele mai grave din Instrucțiunea de serviciu nr. 5/2012, cei care au elaborat răspunsul Ministerului Economiei exprimă esența lucrului făcut, explică modul în care au tratat toată plângerea pe care eu am adresat-o Domnului Ministru al Economiei.

Cu privire la punctele 11 si 12 din Instrucţiuni

Este adevărat că Legea nr. 84/1998, republicată nu prevede obligaţia expresă de examinare ex officio a motivelor relative de refuz, dar aceasta nu înseamna că OSIM nu poate realiza o astfel de examinare, mai ales având în vedere art. 6 (1) din Lege  care prevede situaţiile în care o marcă poate fi refuzată la înregistrare pentru motive relative.

Din enunțul reprodus din răspunsul primit de la minister, în contextul tuturor argumentelor prezentate de mine, nu se poate înțelege decât un singur lucru: niște funcționari, în disprețul total al legii și al cetățeanului fac ce vor pentru că așa vor ei și pentru că pot! Nu contează dacă legea prevede sau nu ceva, funcționari ai statului sunt obligați să încalce legea print-o instrucțiune de serviciu dată de sefii lor, tot funcționari dar cu funcții, și susținută de alți șefi mai mari numai pentru că așa au vrut ei și pentru că au putut. Aceasta pentru că ideile generoase ale respectării legii, ale binelui public, cele care ar trebui să rezulte foarte clar din statutul pe care îl au, acela de de civil servant, le sunt complet străine. Ca și competența în chestiunea în discuție, de altfel.

Oare chiar aceasta să fie România noastră? O Românie în care unii funcționari nu mai gândesc conform legii, ci conform propriilor interese, numai pentru că pot? O Românie în care acest gen de funcționari reprezintă cu fală instituții ale statului, în fapt terfelindu-le imaginea, dar și munca multor altor funcționari adevărați, care respectă și legea și cetățeanul deopotrivă? O Românie în care administrația nu mai găsește nici competența, nici autoritatea să-și pună în ordine activitatea unor funcționari proprii? Aceasta să fie oare România mea?

Să revenim,

Pct. 11 al instrucțiunii conține următoarele prevederi (citat cu erori cu tot):   

”După constituirea depozitului reglementar al CIM, “Notificarea de constituire a DR”, cât și “Publicarea CIM” în BOPI, Biroul Examinare preliminară transmite de îndată dosarul CIM, Ia Biroul Examinare de fond, în vederea efectuării procedurilor de examinare legal prevăzute. Preluarea dosarelor CIM în Biroul.examinare de fond nu va fi condiționată de existenta plății taxelor de examinare.

Repartizarea dosarelor CIM în cadrul Biroul.examinare fond se fac în mod egal, aleatoriu, toți examinatoril avînd competențe egale si fara luarea in considerare a unor anumite specializări pe anumite clase, ori motive absolute/relative, ori dosare cu sau fără opoziție formulate.

În procedura de examinare de fond a CIM, se va examina îndeplinirea tuturor condițiilor prevăzute de art.22, art.2 și art 5 din Lege.

În privința prevederilor art 5 (1) lit.a) , coroborate cu prevederile art.2 din Lege, respectiv indeplinirea conditiei ca “semnul sa permita a distinge produsele sau intreprinderi de cele ale altei intreprinderi”, examinarea se va face Ia nivel de identitate ori similitudine, pînă la riscul de confuzie în percepția consumatorului, pentru produse/servicii identice din aceeași clasă ori pentru produse/servicii similare din clase diferite. ”

Părerea mea despre pct. 11 al instrucțiunii, 

inclusă în analiza trimisă în atenția Domnului Ministru:

În contradicție cu prevederea legală foarte clară, respectiv art. 22 (3) care precizează ce trebuie examinat cu privire la o cerere de înregistrare marcă, în pct. 11 instrucțiunea introduce și alte criterii, respectiv examinarea în raport cu mărci anterior înregistrate, ceea ce legea nu prevede, iar acest fapt este întărit de textul punctului urmator al instrucțiunii.

Pct. 12 din instrucțiune are următorul conținut (citat cu erori cu tot):

”Având în vedere prevederile:

-art. 8 potrivit caruia “ dreptul Ia marcă apartine solicitantulul care a depus primul in conditlile legi cererea de inregitrare a marcii:

-art. 6 alin.1 lit.a potrivit caruia “o marca este refuzata la inregistrare daca este identica cu o marca anterioara, iar produsele sau serviciile pentru care marca este solicitata sunt identice cu cele pentru care marca anterioarea este protejata”;

-art. 2 potrivit caruia “poate constitui marca orice semn . . . cu conditia ca aceste semne sa permita a distinge produsel ssau serviciile unei personae de cele ale altei persone” corelat cu art. 22 alin.2 lit. și respectiv cu art 5 alin.1 ,

OSIM va respinge cererile de înregistrare marcă pentru care în Raportul de cercetare, sau în orice alt mod, s-a mentionat/identificat, existenta unei marci anterioare identice pentru aceleasi clase produse , iar solicitantul nu a depus acordul din partea titularului marcii anterioare.”

Părerea mea despre pct. 12 al instrucțiunii, 

inclusă în analiza trimisă în atenția Domnului Ministru:

În acest text se caută o modalitate pentru respingerea cererilor de marcă identice, într-o cu totul altă manieră decât prevede legea și este greu de înțeles ambiția autorilor instrucțiunii de a realiza acest lucru. Art. 8 din lege este cel care guvernează anterioritatea. Nu se poate o lege a mărcilor fără un asemenea articol pentru că există o succesiune temporală a înregistrării mărcilor care trebuie luată în considerare, iar art. 8 tocmai asta face. Art. 6 este citat incomplet. O marcă este respinsă la înregistrare și dacă este similară cu o marcă anterior înregistrată, iar produsele sau serviciile sunt identice sau similare de asemenea. Prin citarea trunchiata a art. 6 instrucțiunea introduce o discriminare inacceptabilă între titularii de mărci anterior înregistrate. Cu alte cuvinte, OSIM apără, cu de la el putere, pentru ca legea nu îi acordă această prerogativă, numai titularii mărcilor anterior înregistrate identice, iar ceilalți să facă bine să plătească pentru opoziție, pentru ca NOI, semnatarii instrucțiunii, nu-i luăm în seamă. Inacceptabil și incalificabil deopotrivă. Art. 6 este pus în operă de către art. 19 din lege, articol care stabilește procedura de opoziție. Fără acesta, art. 6 nu este decât o enumerare de situații și atâta tot. Art. 2 din lege reprezinta definiția mărcii, iar aici este citat trunchiat, autorii instrucțiunii având o înțelegere total greșită a noțiunii de distinctivitate a unei mărci. Este de neînțeles cum de Manualul de examinare OHIM este citat în mai multe situații pe parcursul instrucțiunii, dar nu a fost studiat și în ceea ce privește distinctivitatea unei mărci, pentru a se înțelege eroarea în care se află autorii instrucțiunii. În aceeași măsură, dacă nu chiar mai la îndemână, ar fi fost ascultarea opiniilor examinatorilor OSIM, cel puțin nu mai era necesară traducerea din limba engleză, abordarea fiind identică.

Facem o paranteză pentru a explica. Cuvântul “pâine” nu poate fi înregistrat ca marcă pentru produse de panificație pentru ca este complet lipsit de distinctivitate, denumind efectiv produsul. Construcția “neagră cu semințe”, eventual însoțită și de un element grafic, este slab distinctivă, făcând aluzie la produsul respectiv. Cuvantul “Pegas” este distinctiv pentru produse de panificație și poate fi inregistrat ca marcă pentru aceste produse. Asta nu înseamnă că o cerere nouă pentru marca “Pegas” poate fi respinsă pe lipsă de distinctivitate deoarece oficiul a găsit o marcă anterioară identică și pretinde, în mod eronat, că acest fapt nu mai permite “a distinge produsele sau serviciile unei persoane de cele ale altei persoane”. Aceste lucruri fac parte din abecedarul examinării cererilor de înregistrare marcă.   

Revenind la pct. 12 al instrucțiunii, este complet ilegal ca printr-o construcție ambiguă, alcatuită din articole de lege citate trunchiat, examinatorii OSIM să fie obligați la încălcarea legii. Respingerea unei cereri de înregistrare marcă pe baza existenței unei marci anterioare, citată într-un raport de cercetare pe care legea nu îl prevede, fără a avea la bază o decizie în urma unei opoziții, este complet în afara legii. Și numai atât, dar aceasta denotă din nou lipsa de experiență și necunoașterea tuturor mecanismelor care reprezintă de fapt examinarea unei mărci. Respingerea cererii de înregistrare pe baza instrucțiunii, invocând deci o marcă anterioară în afara procedurii de opoziție, este complet ilegală și încalcă atât drepturile titularului mărcii anterior înregistrate cât și cele ale solicitantului. Poate este mai greu de înțeles, dar atât timp cât legea nu mai prevede examinarea ex officio a motivelor relative de refuz, OSIM nu mai are dreptul de utilizare a mărcilor anterior înregistrate împotriva unor cereri de înregistrare marcă și oricând poate fi acționat în instanța pentru utilizarea fără drept a unei mărci. Pe de altă parte, respingerea cererilor de înregistrare pe baza instrucțiunii încalcă dreptul la apărare al solicitantului cererii, drept conferit de lege prin posibilitatea solicitării dovezilor de folosință ale mărcii anterioare, în lipsa acestora cererea putând fi admisă. Toate aceste aspecte necesită experiența examinării cererilor de marcă, experiență care există cu prisosință în OSIM, dar care a fost nesocotită la elaborarea acestei instrucțiuni. 

 Opinia Ministerului Economiei, încă o dată pentru a ne fi foarte clară

Cu privire la punctele 11 si 12 din Instrucţiuni

Este adevărat că Legea nr. 84/1998, republicată nu prevede obligaţia expresă de examinare ex officio a motivelor relative de refuz, dar aceasta nu înseamna că OSIM nu poate realiza o astfel de examinare, mai ales având în vedere art. 6 (1) din Lege  care prevede situaţiile în care o marcă poate fi refuzată la înregistrare pentru motive relative.

Comentariul meu la opinia Ministerului Economiei

Când ți se transmite un asemena răspuns în care se recunoaște încălcarea legii, dar se afirmă că instituția statului face ce vrea, pe baza unor instrucțiuni date pentru ca așa vrem noi și pentru că putem și pe baza unor prevederi ale legii scoase din contextul ei, mai poți să mai comentezi ceva?

Aici, nu. În altă parte, cu siguranță DA. 

Despre răspunsul Ministerului Economiei la punctul 10 al instrucțiunii

Din ciclul:
Țara în care funcționarii fac legea sau ce se întâmplă în OSIM și nu vede nimeni, nici măcar cine ar trebui!
Astazi despre punctul 10 al Instrucțiunii de serviciu nr. 5/2012

Pct. 10 din instrucțiune are următorul conținut (citat cu erori cu tot):

”După constituirea depozitului reglementar al CIM, acesta se publică pe cale electronică, în termen de 7 zile, cf. prevederilor art.17 din Lege, în ordine cronologică Ia împlinirea termenului (nu săptămânal). Publicarea electronică va conține, după caz și mențiunea identificării unei mărci identice.

Publicarea electronică a CIM conform art.17 din Lege, nu va fi condiționată de plata taxelor de publicare, avand în vedere ca Legea 84/1998 republicată, cît și OG. 41/1998 - anexa 4, nu prevăd taxe pentru publicarea electronică.

În cazul în care taxa de publicare nu este achitată, Notificarea de constituire a depozitulul va conține în temeiul art.13 alin.(5) din Regulament și o atenționare privind lipsa taxei de publicare a CIM și termenul în care aceasta poate fi plătită. Conform art. 13 aIin.(5) din Regulament, in situatia in care solicitantul nu regularizeaza plata taxei in termenul legal de 3 luni, CIM este respinsa de către examinatorul care procesează dosarul CIM.”

Părerea mea despre pct. 10 al instrucțiunii, 

inclusă în analiza trimisă în atenția Domnului Ministru:

Din cauza lipsei experienței în examinarea cererilor de înregistrare marcă și prin ignorarea principiilor elementare de drept s-a ajuns la prima teză din acest punct 10 al instrucțiunii. În primii doi ani de aplicare a legii, publicarea cererilor s-a facut săptămânal. Aceasta însemna efectuarea unei singure proceduri de publicare pe parcursul unei saptamani, editarea unui singur Buletin Oficial de Proprietate Industrială (BOPI) secțiunea “Cereri de înregistrare marcă”. Acum, în urma aplicării prevederilor instrucțiunii, cererile se publică zilnic și tot zilnic se editează câte un BOPI pentru secțiunea amintită. Pe lângă creșterea volumului de muncă efectuat, fără nici un avantaj pentru OSIM sau pentru solicitanții sau titularii mărcilor anterior înregistrate, această abordare a publicării cererilor de înregistrare marcă reprezintă un dezavantaj major pentru orice persoană interesată. Eliminarea examinării ex officio a motivelor relative de refuz înseamnă și supravegherea continuă a cererilor de înregistrare depuse. De unde până la apariția instrucțiunii era necesară săptămânal o singură intrare pe site-ul OSIM, acum este necesară o supraveghere zilnică a cererilor de înregistrare marcă ceea ce duce la creșterea substanțială a costurilor acestei activități.

Ceea ce urmează în acest pct. 10 al instrucțiunii este aberant. Deși legea prevede foarte clar, prin coroborarea art. 9 și art. 17, faptul că o cerere de înregistrare marcă nu este publicată fără achitarea taxei de publicare, aceasta fiind condiție de depozit potrivit art. 9 din lege, instrucțiunea impune publicarea fără îndeplinirea unei condiții legale pentru depozitul reglementar și impune examinatorilor executarea unei proceduri fără achitarea taxei legale pe motiv că legea, regulamentul și OG nr. 41/1998 nu prevad taxe pentru publicare electronică. Autorii instrucțiunii pun deci examinatorii OSIM să încalce legea, făcându-i pasibili de pedeapsa contravențională prevăzută de art. 36 (1) din OG nr. 41/1998, republicată. Autorii instrucțiunii cred că utilizând un joc de cuvinte, publicare electronică în loc de publicare, în format electronic, legea poate fi eludată. Ceea ce este aberant în continuarea pct. 10 al instrucțiunii este faptul că dacă “solicitantul nu regularizează plata taxei în termenul legal de 3 luni” acest lucru conduce la respingerea cererii. Cu alte cuvinte, neplata taxei de publicare conduce la respingerea cererii de înregistrare marcă, dar publicarea în sine (în format electronic) se poate efectua fără dovada de plată a taxei de publicare!?! În ultima teza a pct. 10 este invocat art. 13 (5) din regulament și nu putem să nu ne întrebam dacă a fost într-adevăr citită această reglementare. Acest art. 13 (5) spune în esență că, solicitantul are trei luni să completeze lipsurile în constituirea depozitului și faptul că data depozitului este data la care aceste elemente au fost comunicate OSIM. Această prevedere, coroborată cu prevederile art. 17 din lege, care spun că sunt publicate numai cererile care au data de depozit, dau adevărata dimensiune a ilegalității pct. 10 din instrucțiune. 

Implicațiile acestei ilegalități sunt importante, încurajând fraudele care deja s-au făcut privind înregistrarea mărcilor. Și aceste aspecte au făcut obiectul unei propuneri de amendare a legii, de asemenea ignorată de conducerea OSIM. 

Publicarea cererilor de înregistrare marcă fără plata taxei de publicare este complet ilegală, dar nu numai atât. Această prevedere din instrucțiune grevează asupra veniturilor OSIM deoarece se efectuează publicarea cererii fără a avea niciun control asupra plății ulterioare a acestei taxe legale. De asemenea, favorizează persoanele care văd în înregistrarea mărcilor un mijloc de extorcare de bani de la titularii mărcilor anterior înregistrate. Cazurile sunt cunoscute, inclusiv de catre autorii instrucțiunii, și nu sunt puține.

  

 Opinia Ministerului Economiei: 

Cu privire la punctul 10 din Instrucţiuni 

Textul aferent punctului 10 din Instrucţiuni nu este o încălcare a legii, ci o interpretare a reglementării privind publicarea cererilor de înregistrare a unei mărci. Din text rezultă clar momentul la care taxa trebuie achitată. Totusi, pentru claritate, ar fi utilă completarea paragarafului 2 de la punctul 10, la final, cu sintagma ‘’la momentul publicării cererii’’.

Comentariul meu la opinia Ministerului Economiei:

Comentariul specialiștilor Ministerului Economiei față de punctul 10 al Instrucțiunii de serviciu nr. 5/2012 este dovada clară a incapacității de înțelegere a textelor legale incidente, astfel încât se ridică întrebarea: cum de au primit spre rezolvare o asemenea sarcină de serviciu? Și, în continuare, o altă întrebare: dacă textele legale li s-or fi părut greoaie, nici explicațiile din analiza mea nu au aprins nicio lumină? Cu bună știință, semnatarii Instrucțiunii de serviciu nr. 5/2012 au deschis ușa unor abuzuri grave, iar alți funcționari puși să verifice abuzul semnalat, probabil din aceeași solidaritate de grup, vin și îl blagoslovesc. Și așa, în fața unor autorități ale statului, cum ar fi Poliția și/sau Vama, se ridică o ceață greu de pătruns. O cerere de înregistrare publicată, chiar dacă nu au fost depuse toate elementele constitutive ale depozitului reglementar, doar pentru că așa spune o instrucțiune dată de niște funcționari în disprețul legii, are protecție provizorie? În baza unei cereri de înregistrare, intrată în perioada de protecție provizorie printr-o publicare ilegală, se poate opri un import? Se poate confisca o cantitate de marfă care poartă o marcă înregistrată, daca persoana în cauză prezintă dovada unei publicări făcute pe baza Instrucțiunii de serviciu nr. 5/2012, dar fără respectarea legii? Sunt întrebări pe care organele în drept ar trebui să le pună atât semnatarilor instrucțiunii cât si celor care au elaborat răspunsul ministerului. Dacă nu, probabil că măsurile luate sunt anulate în instanță, cu risipirea corespunzătoare de resurse publice de toate felurile. Si toate aceste pentru o instrucțiune de serviciu dată în afara legii. Nu mai reiau toate argumentele din analiza prezentată Domnului Ministru, consider însă, cu toată modestia, că există acolo mai mult decât suficiente motive de îngrijorare față de modul în care este înțeleasă și respectată legea de către semnatarii instrucțiunii. Nu mă asteptam însă la atât de multă ignoranță, sa punem, pentru a nu ne gândi la incompetență, din partea celor puși să analizeze o situație semnalată ca un abuz. De când interpretarea adusă unor prevederi legale poate schimba însuși prevederea legală care se interpretează? Aceasta este o noutate absolută.

Trebuia doar să vrei!

Se căuta în lege cand/cum se publică o cerere de înregistrare marcă. Trebuia doar să citești trei pagini și un sfert din Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 350/27.V.2012 pentru a se ajunge la art. 17 din lege:

Cererea de înregistrare a mărcii având dată de depozit se publică, în format electronic, în maximum 7 zile de la data depunerii, în condiţiile prevăzute de regulamentul de aplicare a prezentei legi.

Nu avea cum să nu atragă atenția condiția "având dată de depozit" și cum citirea acestei prime părți a legi se presupune că s-a făcut cu atenție, se proceda la o întoarcere la art. 9 pentru o clarificare privind depozitul:

(1)  Cererea de înregistrare a mărcii, depusă la OSIM, redactată în limba română şi conţinând elementele prevăzute la alin. (2), constituie depozitul reglementar al mărcii. 
(2)  Cererea de înregistrare a mărcii conţine următoarele elemente:
a) solicitarea explicită a înregistrării mărcii;    
b) datele de identificare a solicitantului şi, după caz, a mandatarului;   
c) o reprezentare grafică, suficient de clară, a mărcii a cărei înregistrare este cerută;  
d) lista produselor şi/sau serviciilor pentru care se solicită înregistrarea mărcii;
e) dovada achitării taxei de depunere şi de publicare a cererii de înregistrare a mărcii.

Se observă ușor că depozitul reglementar este constituit numai atunci când sunt depuse toate elementele prevăzute la alin. 2, deci inclusiv dovada de plată a taxei de publicare. Pentru a avea definițiile complete mai avem nevoie de data de depozit, definită în art. 10 din lege:

Data depozitului reglementar este data la care a fost depusă la OSIM cererea de înregistrare a mărcii în condiţiile în care aceasta conţine toate elementele prevăzute la art. 9 alin. (1).

Cu alte cuvinte, dar exclusiv pe baze legale:

- Când se face publicarea cererii de înregistrare marcă?

- Când avem dată de depozit.

- Când avem dată de depozit?

- Când avem depuse toate elementele prevăzute art. 9(1), care înseamnă de fapt toate documentele prevăzute la art. 9(2), adică și taxa de publicare achitată.

Mai clar de-atât nu se poate și tot atât de clar a fost și când Instrucțiunea de serviciu nr. 5/2012 a fost elaborată, semnată și impusă examinatorilor. Cum au ajuns reprezentanții ministerului la concluzia că " Publicarea electronică a CIM conform art.17 din Lege, nu va fi condiționată de plata taxelor de publicare..." este doar o interpretare a legii, este o mare enigmă.

Nu mă mai întreb de ce lipsesc argumentele, așa cum ar fi fost normal să se susțină un răspuns. 

Pentru că acestea, pur și simplu, nu există. Nu poate fi argumentată o schimbare de lege printr-o instrucțiune de serviciu. 

Nu există decât "pentru că așa vrem noi și pentru că putem", acum spus de un eșalon superior. 

Până când?