Pe ușa din dos nu va intra niciodată ceva bun...

Ieri dupa-amiază, un înger mi-a șoptit la ureche un secret.

Asa am ajuns pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice care, consecvent principiului transparenței instituționale, a postat acolo unul din proiectele sale legislative, respectiv

Proiect ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ pentru modificarea unor acte normative privind taxele şi tarifele nefiscale

http://www.mfinante.ro/transparent.html?method=transparenta&pagina=acasa&locale=ro

Nimic nu părea ce avea să fie de fapt, dar citind acest proiect ajung la conținutul art. VII care, nici mai mult, nici mai puțin propune modificarea art. 22 din legea mărcilor.

Drept care aseara, pâna tarziu, am avut de scris, iar internetul nu prea m-a ajutat. Din păcate abia acum am ajuns să comunic cu inițiatorul proiectului amintit și cu dumneavoastră. 

Vă prezint în continuare punctul meu de vedere cu privire la această propunere legislativă.

Cu privire la motivarea pentru modificarea art. 22 din Legea nr. 84/1998, republicată, cuprinsă în Nota de Fundamentare, secțiunea 2, pct. 2, Schimbări preconizate.

Textul din Nota de Fundamentare, la care voi face referință, este următorul:

”Modificarea Legii nr. 84/1998 în sensul eliminarii prevederii referitoare la obligaţia plăţii taxei de înregistrare şi de examinare a cererii, atunci când termenul de examinare a cererii se prelungeşte ca urmare a neîndeplinirii condiţiilor de depunere, întrucât reprezenta o suprataxare a aceluiaşi serviciu.”

Afirm cu toată responsabilitatea faptul că, în tot cuprinsul Legii nr. 84/1998, republicată, NU EXISTĂ nicio prevedere cu privire la o suprataxare provenită din ”obligaţia plăţii taxei de înregistrare şi de examinare a cererii, atunci când termenul de examinare a cererii se prelungeşte ca urmare a neîndeplinirii condiţiilor de depunere”, cu atât mai puțin în cuprinsul art. 22 care este propus pentru modificare.

Cu alte cuvinte, modificarea propusă este superfluă pentru că nu poate fi eliminat ceva ce nu există, iar față de motivele emiterii actului normativ propus, reprezintă o inducere în eroare, ca să nu o numim minciună, ceea ce de fapt este.

Cu privire la conținutul art. 22 din Legea nr. 84/1998, republicată, prin prisma motivului emiterii ORDONANŢEI DE URGENŢĂ pentru modificarea unor acte normative privind taxele şi tarifele nefiscale.

Textul art. 22 din Legea nr. 84/1998, republicată, are următorul conținut:

”(1) OSIM examinează pe fond cererea de înregistrare a mărcii şi hotărăşte admiterea înregistrării mărcii, în tot sau în parte, ori respingerea cererii de înregistrare a mărcii, în termen de maximum 6 luni de la publicarea acesteia, sub condiţia achitării taxelor de înregistrare şi de examinare a cererii prevăzute de lege.

(2) Sub condiţia achitării unei taxe suplimentare de urgentare, echivalentă cu dublul taxelor de înregistrare şi de examinare prevăzute de lege, OSIM examinează şi hotărăşte asupra cererii de înregistrare a mărcii, în termen de 3 luni de la publicarea acesteia.

(3) OSIM examinează:

    a) calitatea solicitantului, conform art. 3 lit. h) şi j), după caz;

    b) condiţiile prevăzute la art. 12 alin. (1) şi (2), dacă în cerere se invocă o prioritate;

    c) motivele de refuz prevăzute la art. 5 alin. (1) şi, dacă este cazul, observaţiile formulate.

(4) În cazul în care au fost formulate opoziţii cu privire la cererea de înregistrare a mărcii pentru motivele de refuz prevăzute la art. 6, avizul comisiei prevăzute la art. 21 alin. (1) este obligatoriu la examinarea pe fond.

(5) În cazul nerespectării termenelor prevăzute la alin. (1) şi (2), OSIM este obligat la restituirea taxelor percepute.”

La o primă citire se poate constata faptul că prevederile alineatelor 3 și 4 nu fac nicio referire la plata vreunor taxe, drept care pentru un moment nu voi face referire la acestea.

Din conținutul alineatului 1 se poate vedea că nu se face vreo referire la nicio suprataxare, rezultată din ”obligaţia plăţii taxei de înregistrare şi de examinare a cererii, atunci când termenul de examinare a cererii se prelungeşte ca urmare a neîndeplinirii condiţiilor de depunere”. Nu se face nicio referire la vreo prelungire de termen, darmite la o plată suplimentară care să poată fi întrepretată ca o suprataxă. Obiectivul alineatului 1 este acela de a fixa cadrul în care OSIM examinează o cerere de înregistrare marcă, accentuând asupra condiției plății taxei de examinare, care nu poate fi nicidecum intrepretată ca o suprataxare, din moment ce toate procedurile executate de OSIM, în toate domeniile proprietății industriale, sunt supuse taxelor, conform Ordonanței Guvernului nr. 41/1998, republicată.

Accentuez, taxa la care se face referire în cuprinsul alineatului 1 NU REPREZINTĂ O SUPRATAXARE în sensul folosit în Nota de Fundamentare. Ea este doar taxa de examinare, pe care orice solicitant are obligația să o plătească conform art. 1 din OG 41/1998, republicată, și a art. 14 și art 16(4) din Legea nr. 84/1998, republicată. Am spus ”doar taxa de examinare” pentru că întradevăr doar despre aceasta este vorba. Taxa de înregistrare din cuprinsul alineatului 1 este doar rezultatul necorelării între prevederile legii vechi și cele ale modificărilor intrate în vigoare la 10/05/2010, deoarece taxa de înregistrare trebuie plătită odată cu depunerea cererii, fiind condiție de depozit reglementar, conform art. 9 din Legea nr. 84/1998, republicată. 

Mai trebuie precizat faptul că în toate sistemele de protecție a mărcilor, existente astăzi în lume, indiferent daca sunt sisteme naționale, regionale (cum este sistemul comunitar) sau internațional (cum este cele bazat pe Aranjamentul de la Madrid sau pe Protocolul la Aranjamentul de la Madrid), toate prevăd taxe pentru protecția mărcilor, taxe pe care cei care solicită protecția mărcilor trebuie să le achite administrațiilor de profil naționale, regionale sau internaționale.

Alineatul 2 conține o prevedere referitoare la examinarea accelerată a cererii de înregistrare marcă, într-un termen redus la jumătate față de cel normal, prevăzut la alineatul 1. Această examinare accelerată este condiționată de plata unei taxe suplimentare pe care legiuitorul a fixat-o la un cuantum egal cu dublul taxelor pentru examinarea în termen normal.

Trebuie precizat faptul că taxa pentru examinarea de urgență, prevăzută de alineatul 2, nu poate fi nicidecum intrepretată ca o suprataxare deoarece aceasta este la latitudinea solicitantului și nu reprezintă o obligație fără de care protecția mărcii nu poate fi obținută, ci doar o alternativă.

Alineatul 5 reprezintă o ilustrare a preocupării statului român cu privire la respectarea interesului cetățenilor săi și nu numai, acum discutând despre cetățenii Europei, atunci când aceștia se adresează unei administrații centrale, cum este Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci. Propunerea anulării unei asemenea prevederi, având în vedere și motivația ORDONANŢEI DE URGENŢĂ pentru modificarea unor acte normative privind taxele şi tarifele nefiscale este, cel puțin, nepotrivită, în evidentă contradicție cu motivul emiterii actului normativ de care vorbim.

Revenind la alineatele 3 și 4 ale art. 22 din lege, acestea reprezintă ”cheia de boltă” a modificării legii mărcilor din 2010, respectiv trecerea de la un sistem de protecție bazat pe intervenția ”administrativului” în mecanismele de piață, la un sistem mult mai adecvat perioadei în care trăim, mult apropiat cu sistemul comunitar de protecție a mărcilor, acela al reacției pieței la mărcile propuse spre înregistrare la oficiul nostru național, OSIM. Despre dispariția acestor prevederi din textul propus pentru art. 22 în considerațiile care urmează.   

Cu privire la conținutul propus pentru art. 22 din Legea nr. 84/1998, republicată, ce urmează a fi introdus prin ORDONANŢA DE URGENŢĂ pentru modificarea unor acte normative privind taxele şi tarifele nefiscale.

Texul propus pentru art. 22 din lege, publicat în proiectul actului normativ amintit anterior este următorul:

“(1) Dacă în urma examinării cererii, potrivit art. 19 şi 20, se constată că sunt îndeplinite condiţiile pentru înregistrarea mărcii, Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci decide înregistrarea mărcii şi publicarea acesteia în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială. Marca se publică în termen de 2 luni de la data deciziei de înregistrare a mărcii.

(2) Dacă cererea nu îndeplineşte condiţiile pentru înregistrarea mărcii, Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci notifică aceasta solicitantului, acordându-i un termen de 3 luni în care acesta să-şi poată prezenta punctul de vedere ori să-şi retragă cererea. Termenul poate fi prelungit cu o nouă perioadă de 3 luni, la cererea solicitantului.

(3) La expirarea termenului prevăzut la alin. 2, Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci va decide, după caz, înregistrarea mărcii, respingerea cererii de înregistrare a mărcii ori va lua act de retragerea cererii.”

În primul rând, ca o remarcă de ordin general, în textul propus nu se regăsește nicio ilustrare a motivației adoptării ORDONANŢEI DE URGENŢĂ pentru modificarea unor acte normative privind taxele şi tarifele nefiscale, prevăzută în Nota de Fundamentare. Eliminarea examinării de urgență grevează asupra intereselor celor care apelează la sistemul proteției mărcii în România. Un minim normal ar fi putut fi reprezentat de o redimensionare a taxei pentru examinarea de urgență și nicidecum eliminarea ei, fie măcar și prin prisma totalei autofinanțări a OSIM.

Alineatele 2 și 3 din textul propus sunt reproducerile exacte ale alineatelor 2 și 3 ale art. 26 din Legea nr. 84/1998, republicată. Deci despre ce modificări este vorba?

Referitor la prevederile alineatului 1 din textul propus pentru art. 22, acestea nu aduc absolut nici o modificare. Fac doar referire la examinarea opozițiilor și finalizarea acestei examinari, deci absolut nimic nou. Mai mult de atât, ultima teza a acestui alineat este tot o reluare și anume a unor prevederi din teza a doua a alineatului 1 din art. 26 din Legea nr. 84/1998, republicată.

Nu se poate lua în considerare faptul că această modificare a Legii nr. 84/1998, republicată, se face pentru eliminarea unei taxe costisitoare pentru solicitant pentru simplul motiv că este eliminată întreaga procedură. Conform obiectivelor proiectului ORDONANŢA DE URGENŢĂ pentru modificarea unor acte normative privind taxele şi tarifele nefiscale procedura examinarii cu urgență trebuia sa rămână, doar taxele reduse.

Cu alte cuvinte, nu numai că trebuie să plătești mai puțin, nu mai plătești deloc! 

Dar nu pentru că devine gratuit, ci pentru că nu ți se mai prestează serviciul respectiv!

Cu siguranță nu cu această rațiune este propusă ORDONANŢA DE URGENŢĂ pentru modificarea unor acte normative privind taxele şi tarifele nefiscale.

Avem o singură certitudine! În textul propus pentru art. 22 prevederile din alineatele 3 și 4 din actualul art. 22 au dispărut. In consecință Legea nr. 84/1998, republicată rămâne fără o prevedere clară privind atribuțiile OSIM pentru examinarea de fond a cererilor de înregistrare marcă. Adică, art. 22 din lege, care acum este sediul materiei privind examinarea de fond a cererilor de înregistrare marcă, nu mai reglementează nimic, anticipând doar prevederi care sunt reluate în art. 26 din lege. Adică, tot efortul legislativ de ani de zile, care a culminat cu adoptarea modificărilor prin Legea nr. 66/2010, în vederea armonizării cu legislația europeană în domeniu, este anulat. Adică, este deschisă calea pentru reintroducerea examinării ex officio a motivelor relative de refuz, prin aceasta întorcându-ne la situația dinainte de 10/05/2010.Dar numai atât?

NU! Motivația acestui răsunător pas înapoi o reprezintă încercarea de legitimare, de intrare în legalitate, a examinării cererilor de înregistrare marcă, examinare care acum se desfășoară conform Instrucțiunii de serviciu nr. 5/2012, document administrativ, de nivel inferior, prin care o lege adoptată de Parlamentul României, respectiv Legea nr. 84/1998, republicată, a fost modificată prin voința unor funcționari de rang înalt ai OSIM, în data de 17/10/2012. Ca dovadă a acestui lucru o reprezintă însăși încercarea de moficare a art. 22 din lege, sediul materiei pentru examinarea de fond a cererilor de înregistrare marcă, si nu prevederi ale OG nr. 41/1998, republicată, cea ce s-ar fi încadrat perfect în obiectivele proiectului ORDONANŢA DE URGENŢĂ pentru modificarea unor acte normative privind taxele şi tarifele nefiscale.

În concluzie, modificarea propusă pentru art. 22 din Legea nr. 84/1998, republicată nu răspunde nici în cea mai mică măsură obiectivelor proiectului ORDONANŢA DE URGENŢĂ pentru modificarea unor acte normative privind taxele şi tarifele nefiscale. Mai mult, lipsește Legea nr. 84/1998, republicată, de prevederi esențiale, necesare bunului mers al protecției mărcilor în țara noastră, lăsând cale liberă arbitrarului și probabil abuzului în examinare și, nu în ultimul rând, va pune România într-o poziție jenantă față de organismele comunitare față de care are de îndeplinit niște angajamente.