Despre răspunsul Ministerului Economiei la punctul 18 al instrucțiunii

Din ciclul:
Țara în care funcționarii fac legea sau ce se întâmplă în OSIM și nu vede nimeni, nici măcar cine ar trebui!

Astazi despre punctul 18 al Instrucțiunii de serviciu nr. 5/2012

Pct. 18 din instrucțiune are următorul conținut (citat cu erori cu tot):

”Cererile de inregistrare marca depuse pe cale internațională, sunt examinate de Biroul Examinare cereri internaționale, conform prevederilor art 64 si 65 din Lege si Regulamentul Comun de execuție al Aranjamentului si Protocolului de Ia Madrid.”

Părerea mea despre punctul 18 al instrucțiunii, 
inclusă în analiza trimisă în atenția Domnului Ministru:

Deși aparent inofensiv, acest pct. 18 al instrucțiunii încalcă principiul tratamentului egal conținut de art. 2 din Convenția de la Paris pentru protecția proprietății industriale, actul de la Lisabona, prin aceea că prevederile instrucțiunii nu se aplică cererilor de înregistrare marcă depuse pe cale internațională. Acestea vor fi examinate “conform prevederilor art 64 și 65 din Lege și Regulamentul Comun de execuție al Aranjamentului și Protocolului de Ia Madrid”, ceea ce înseamnă ca nu vor “beneficia” de modificările și interpretările aduse legii și regulamentului de instrucțiunea în discuție, modificări și interpretări pe lângă lege și spiritul acesteia care rămân destinate doar cererilor depuse pe cale națională.

Opinia Ministerului Economiei:

Cu privire la punctul 18 din Instrucţiuni 
Conform art. 64 şi 65 din Legea nr. 84/1998, republicată, OSIM are atribuţii privind exprimarea unui punct de vedere asupra cererii de marcă depuse pe cale internaţională, prin urmare nu apreciem că se încalcă principiul tratamentului egal.

Comentariul meu la opinia Ministerului Economiei:

La un așa răspuns... la atâta lipsa de competență... la atâta rea-credință... nu poți să nu te întrebi pentru ce au fost platiți cei care au elaborat acest răspuns și cum de mai sunt acolo.
Să facem noi ceea ce n-au făcut ei!
Articolul 64 din Legea nr. 84/1998, republicată, are următorul cuprins: "Dispoziţiile prezentei legi se aplică şi înregistrărilor internaţionale ale mărcilor, efectuate conform Aranjamentului de la Madrid sau Protocolului referitor la Aranjament, care îşi extind efectele lor în România, afară de cazul în care prin aceste convenţii nu se prevede altfel."
Articolul 65 din aceeași lege are următorul cuprins: "Cererea de înregistrare internaţională pentru o marcă înscrisă în Registrul mărcilor, conform Aranjamentului de la Madrid, precum şi cererea de înregistrare internaţională pentru o marcă depusă sau scrisă în Registrul mărcilor, conform Protocolului referitor la Aranjament, va fi examinată de OSIM, cu plata taxei prevăzute de lege."
Pentru a avea datele complete în vederea unei concluzii, reproducem și textul punctului 18 din Instrucțiunea din Octombrie:
”Cererile de inregistrare marca depuse pe cale internațională, sunt examinate de Biroul Examinare cereri internaționale, conform prevederilor art 64 si 65 din Lege si Regulamentul Comun de execuție al Aranjamentului si Protocolului de Ia Madrid.”
Lăsând la o parte inadvertențele din textele articolelor citate (cui s-or fi datorând oare?), minime cunoștințe de logică te pot conduce, având la îndemână textele reproduse mai înainte, la o singură concluzie: OSIM are obligația să examineze, contra unei taxe evident, cererile internaționale de înregistrare marcă, venite fie pe calea Aranjamentului de la Madrid, fie pe calea Protocolului la Aranjamentul de la Madrid, conform dispozițiilor legii amintită anterior. Ori, legea spune ce trebuie să facă OSIM cu cererile internaționale în art. 64 și 65, iar pct. 18 al Instrucțiunii din Octombrie vine și întărește ce spune legea. Concluzia: pentru lipsa unei mici precizări din textul punctului 18 din instrucțiune, precizări de genul "precum și dispozițiilor prezentei instrucțiuni", cererile internaționale au fost salvate de la "beneficiile" Instrucțiunii din Octombrie.
Prin voința semnatarilor Instrucțiunii din Octombrie și cu binecuvântarea Ministerului Economiei, acordată prin răspunsul "competent" al consilierilor din minister care au elaborat răspunsul la sesizarea mea, cererile internaționale, indiferent pe ce cale au venit, sunt scutite de abuzurile pe care tot le analizăm de ceva vreme încoace, abuzuri date de prevederile Instrucțiunii din Octombrie, abuzuri de care "beneficiază" însă din plin toți solicitanții români, fie că sunt persoane fizice, fie că sunt persoane juridice.
Din cauza lipsei precizării de care vorbeam s-a ajuns la această discrepanță în examinarea cererilor de înregistrare marcă, discrepanță care se traduce prin încălcarea principiului tratamentului egal exprimat în articolul 2 al Convenției de la Paris. Pentru că am convingerea că cei care au elaborat răspunsul ministerului nu au văzut vreodată acest text, reproducem în continuare alineatul 1 al articolului 2 al Convenției de la Paris:
"Cetățenii fiecarei țări a Uniunii vor beneficia, în toate celelalte țări ale Uniunii, în ceea ce priveste protecția proprietății industriale, de avantajele pe care legile respective le acordă sau le vor acorda în viitor naționalilor, în totalitate, fără prejudicierea drepturilor special prevăzute prin prezenta Convenție. Prin urmare, ei vor beneficia de aceeași protecție ca și naționalii, și de aceleași mijloace legale împotriva oricărei atingeri aduse drepturilor lor, sub rezerva îndeplinirii condițiilor și formalităților impuse naționalilor."  
Cred că oricine a citit cu atenție tot ce am scris până acum, în acest moment privește textul consternat și își spune: nu se poate!
Ba da. Ba se poate. Instrucțiunea din Octombrie actionează în detrimentul propriilor cetățeni, avantajând solicitanții cererilor internaționale, așa cum nu se așteptau vreodată cei care au elaborat Convenția de la Paris.
Deci discriminare există, este în "beneficiul" solicitanților care utilizează calea națională, iar cei care au elaborat răspunsul ministerului cred că nu au vrut să o vadă pentru că ar fi trebuit să mai recunoască încă o dată faptul că Instrucțiunea din Octombrie adaugă la lege prevederi contrare literei și spiritului ei.
Nu pot să nu mă întreb: este oare o întâmplare?
Răspunsul pe care mi-l pot da este categoric: NU.
Închipuiți-vă o notificare, prevăzută de punctul 9 al Instrucțiunii din Octombrie, trimisă Biroului Internațional de la Geneva! Sau un ARP în baza unei mărci anterior înregistrată și motivat conform punctului 12 din aceeași instrucțiune și fără să-i fie anexată vreo opoziție!
Păcat, mare păcat! S-ar fi putut spulbera un vechi mit, invocat în nenumărate rânduri. Am fi putut auzi, în sfârșit, râsul curcilor! La cât de puternic ar fi fost, proporțional cu motivația!
Pe de altă parte, solicitanții străini sunt, de regulă, reprezentați, iar acest lucru schimbă puțin lucrurile. Sunt și mai încăpățânați și își cunosc bine drepturile. Cu asemenea persoane nu e bine să te lupți, deci eviți și "uiți" o precizare aparent neînsemnată, dar care schimbă total lucrurile și te ferește de complicații.
Dar românii, cu solicitanții români cum rămâne? Câte Instrucțiuni din Octombrie, blagoslovite sau nu de persoane care habar nu au de proprietate industrială, trebuie să mai suporte? Reprezentați pot fi și ei, iar pericolul este mare pentru că a crescut mult competența reprezentării, ca și respectul față de client.
Deci așteptăm și, între timp, creștem pui de curcă!

Despre răspunsul Ministerului Economiei la punctul 17 al instrucțiunii

Din ciclul:
Țara în care funcționarii fac legea sau ce se întâmplă în OSIM și nu vede nimeni, nici măcar cine ar trebui!

Astazi despre punctul 17 al Instrucțiunii de serviciu nr. 5/2012 

Pct. 17 din instrucțiune impune (citat cu erori cu tot):

”In formularul tip al Cererii de inregistrare marcă, va fi introdusă o nouă rubrică cu urmatorul conținut : “ Solicitantul, declara pe propria raspundere, că cere înregistrarea mărcii cu buna credință.”

Părerea mea despre punctul 17 al instrucțiunii, 
inclusă în analiza trimisă în atenția Domnului Ministru:

Pentru acest punct eu nu am pus decât o singură întrebare: Oare nu se cunoaște faptul că, până la proba contrară, în toate cazurile buna credință este prezumată?

Opinia Ministerului Economiei: 

Cu privire la punctul 17 din Instrucţiuni

Aveţi dreptate că buna credinţă, până la proba contrarie, trebuie prezumată, dar OSIM a apreciat necesară introducerea rubricii pentru a conştientiza solicitanţii de marcă asupra drepturilor exclusive ale titularilor mărcilor.

Comentariul meu la opinia Ministerului Economiei

Încă mă gândesc cum să pun problema: 

Dacă nu ar fi de râs, ar fi de plâns!

sau 

Dacă nu ar fi de plâns, ar fi de râs!

Cum Instrucțiunea de serviciu nr. 5/2012 se aplică încă, motiv pentru care plângem destul, cred că un zâmbet nu strică, deși adevărul este amar.

Sunt vorbe neaoșe care exprimă nedumerirea populară cu privire la legătura unor organisme de stat cu un anumit gen de organe umane, care se aplică și cu privire la buna credință și “conștientizarea solicitanților de marcă asupra drepturilor exclusive ale titularilor mărcilor”.

Problema constă în faptul că infailibila Instrucțiune de serviciu nr. 5/2012, în prevederile conținute de punctul 17, nu este respectată de formularul tip al cereri de înregistrare marcă existent azi pe pagina de internet a OSIM. 

De ce? 

Poate fiindcă formularul actual face parte dintr-un program de colaborare cu OHIM și poate pentru că, o altă vorbă veche românească recomandă efectuarea unor acțiuni strict umane doar funcție de cunoașterea exactă a stării vremii, mai precis a direcției vântului.

Încă o dată, dacă nu ar fi de râs, este cu siguranță de plâns.
Nu, domnilor sau doamnelor consilieri din Ministerul Economiei, care ați întocmit răspunsul la sesizarea mea. Nu, buna credință nu “trebuie prezumată”. Ea ESTE prezumată pentru că altfel ar însemna că ne aflăm înainte de '89. Dar nu mă mir. Aceasta pentru că, dacă ați văzut o legătură între “conștientizarea solicitanților de marcă asupra drepturilor exclusive ale titularilor mărcilor” și necesitatea afirmării bunei credințe la depunerea cererii, înseamnă că ne situăm într-o perioadă chiar mai neagră (sau mai roșie, cum preferați), când “dușmanul de clasă” era pretutindeni.
Și trebuie să ne mai înțelegem într-o privință. Nu OSIM a apreciat necesară introducerea rubricii respective, ci cei care au conceput, semnat și impus spre aplicare Instrucțiunea de serviciu nr. 5/2012.
De ce?
“Pentru că așa vrem noi și pentru că putem!”   

Comentariu în afara subiectului
Probabil că oaspeții de la începutul lunii februarie, care cu buna credință au făcut unele recomandări cu privire depunerea originalelor formularului cererii de înregistrare marcă depuse on-line, sunt interesați de varianta în limba engleză a “Instrucțiunilor privind depunerea prin mijloace electronice a cererilor de înregistrare de marcă”. Aceasta pentru a se convinge cât de ignorați au fost în atitudinea și în spusele lor. Dar problema nu este aceasta. Problema constă în faptul că, din “buna credința” a unor persoane care insistă pentru depunerea originalelor, OSIM va mai pierde din cererile de înregistrare marcă pentru că știm foarte bine să ne tăiem singuri creanga de sub picioare, iarăși o vorbă veche românească. Dar ce mai contează instituția când unii sunt în pensie și alții în prag de pensie. Și iarăși tezaurul mioritic: după noi, potopul! 
Și cu această situație suntem în “obișnuință”. Una prevăd “Instrucțiunile pentru depunerea prin mijloace electronice a cererilor de înregistrare marcă” și alta, evident, “Manualul utilizatorului”, potrivit vechii zicale românești “până la Dumnezeu te mănâncă sfinții” sau, parafrazând, “până la lege, avem instrucțiuni de serviciu”.