În loc de (o primă) concluzie

Din ciclul:
Țara în care funcționarii fac legea sau ce se întâmplă în OSIM și nu vede nimeni, 
nici măcar cine ar trebui!

Astăzi am ajuns la finalul unei etape. Am analizat Instrucțiunea de serviciu nr. 5/2012 și răspunsul Ministerului Economiei. Astept in continuare, ca orice cetățean, un răspuns de la Primul Ministru al Romaniei, sesizat în data de 13 ianuarie 2014 despre ilegalitatea "Instructiunii din Octombrie".

Deja a devenit o obișnuință să-l tot pomenim pe Cragiale, dar analizând răspunsul Ministerului Economiei la sesizarea făcută în 13 ianuarie 2014 nu am putut să nu mă gândesc la Caragiale. Cel puțin pentru mine, și aceasta pentru că am "avantajul" să recunosc și puncte de vedere și câteva exprimări, răspunsul Ministerului Economiei nu reprezinta decât reluarea unor împrejurări descrise, nu cu tocul, ci cu bisturiul, în "Arendașul român". Jalnic!

Continuu să nu înțeleg această situație! Continuu să nu înțeleg de ce s-a preferat o cale ilegală de modificare a legii, de ce s-a preferat o întoarcere la examinarea de relative introducându-se din nou arbitrarul în examinarea cererilor de înregistrare marcă fără ca cineva să-și pună problema consecințelor acestui fapt. Continuu să nu înțeleg de ce se preferă o conduită contrară celei care este deja afirmată la nivel european. Continuu să nu înțeleg de ce există structuri care consimt la încălcarea legii, de ce, dupa toate reacțiile, nu se revine la lege! De unde atâta siguranță că nimeni și nimic nu va pune ordine în această problemă și câte și mai câte continuu să nu înțeleg. Poate dacă am fi avut și în Romania o asociație a titularilor de mărci, aceasta pentru ca nu întotdeauna există o concordanță deplină de interese cu cei care fac reprezentare în fața autorității...

Privesc cu mare înțelegere persoanele pe care le-am tot criticat în ultima perioadă. Să fi pus să faci o analiză în condițiile în care pentru prima oară în viață te confrunți cu o terminologie specifică, cu noțiuni și instituții specifice unui domeniu pe cât de important, pe atât de specializat și puțin cunoscut, nu este un lucru ușor. Instrucțiunea din Octombrie dovedește acest lucru, dovedește că persoane din domeniu nu au reușit să înțeleagă o lege nouă, doar puțin mai altfel. 

Dar faptul că în tot cuprinsul răspunsului Ministerului Economiei nu se găsește nici o urmă că cineva s-a străduit să înțeleagă problema, aceasta nu este de îngăduit. 
A fost dezarmantă această constatare. Unor oameni care nu au vrut să vadă mai departe de... biroul lor din minister, unor oameni care au cerut și primit o opinie de la "cel mai tare", conform vechilor obiceiuri "de octombrie", sau doar au primit-o, ca pe un ajutor tovărășesc, în vederea rezolvării unei sarcini, unor asemenea oameni ce să le mai explici? Faptul că examinarea de relative a devenit anacronică în vremurile de azi, faptul că, prin eliminarea ei, a fost eliminată principala componentă subiectivă din procesul examinării cererilor de înregistrare marcă? Directiva... Proiectul de modificare... Cui să explici, dacă nici cei care au elaborat, semnat și impus spre aplicare Instrucțiunea din Octombrie n-au înțeles? Sau nu au vrut să înțeleagă și au reintrodus această examinare, pe ușa din dos, în cu totul alte scopuri. Dumnezeu stie! Și o să ne spună și nouă tuturor! Poate chiar în celălalt răspuns pe care îl aștept(ăm)!
   

Dacă mă uit peste publicul interesat de acest blog, în ordinea descrescătoare a numărului de accesări, acesta provine din România, Spania, Statele Unite ale Americii, Germania, Marea Britanie, Italia, Irlanda, Suedia, Elveția, Belgia, Polonia, Franța, Austria și Ungaria. Consecvent scopului acestui blog, voi veni în întâmpinarea acestui interes și voi publica o variantă, în limba engleză, a analizei Instrucțiunii de serviciu nr. 5/2012. 

 

Despre răspunsul Ministerului Economiei la punctul 26 al instrucțiunii

Din ciclul:
Țara în care funcționarii fac legea sau ce se întâmplă în OSIM și nu vede nimeni, 
nici măcar cine ar trebui!

Astazi despre punctul 26 al Instrucțiunii de serviciu nr. 5/2012

Pct. 26 din instrucțiune are următorul conținut (citat cu erori cu tot):

”In situatia in care in baza art. 22 din Lege se solicita examinarea cu urgenta a cereril de inregistrare, aceasta trebuie să fie însoțita de dovada plații taxei de urgentare fara de care Serviciul Marci/Indicatli Geografice nu se poate incadra în examinarea CIM în 3 luni.
Solicitantul unei cereri de înregistrare marcă care dorește examinarea cu urgență trebule să menționeze aceasta in mod expres în formularul tip de Cerere înregistrare marcă, care va fi modificat corespunzător. Cererea de examinare cu urgență trebuie să fie însoțită de copia documentului de plată a taxei suplimentare de urgentare, potrivit art. 22, alin. 2 din lege.
Orice solicitare de examinare cu urgență depusă la OSIM după data publicării cereril de înregistrare marcă nu poate fi luată în considerare chiar dacă este însoțită de plata taxelor prevăzute de lege, iar plata facuta se restituie.”

 

Părerea mea despre punctul 26 al instrucțiunii, 
inclusă în analiza trimisă în atenția Domnului Ministru:

Există în drept un principiu cunoscut potrivit căruia ”ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus”. Legea nu prevede nici o obligatie specială a solicitantului când acesta dorește o examinare cu urgență, în afara celei de plată a taxei de examinare substanțial mărită. Impunerea unui anumit moment pentru plata taxei de examinare de urgenta nu are nici o bază legala. Orice specialist de bună credință va întelege ca prevederile art. 22 alin 1 și 2, coroborate cu prevederile art. 1 din OG nr. 41/1998, republicată, înseamnă că perioada de 6, respectiv 3 luni curge de la momentul plății taxei și aceasta din cauza formularii din art. 22 (1) din lege, respectiv “sub condiţia achitării taxelor de înregistrare şi de examinare a cererii prevăzute de lege”. Examinarea de urgență este o cale specială care oricum nu poate eluda procedurile legale de examinare, respectiv procedura de opoziție, care înseamnă prelungirea perioadei de examinare cu mult peste cele 3 luni prevazute de lege. Ori, să pretinzi achitarea taxei de examinare de urgență la depunerea cererii, taxă care este de trei ori taxa normală de examinare, când încă nu se cunoaște dacă va fi sau nu depusă o opoziție la respectiva cerere de înregistrare, este și incorect față de solicitant, pe lângă faptul că este ilegal.

Opinia Ministerului Economiei:

Cu privire la punctul 26 din Instrucţiuni
Nivelul taxei pentru examinarea cu urgenţă a cererii este prevăzut la art 22(2) din Legea nr. 84/1998,republicată. Din informaţiile obţinute de la OSIM a rezultat că termenul de 3 luni a fost respectat în majoritatea cazurilor de examinare de urgenţă. Subliniem că în cazul nerespectării acestui termen, se aplică prevederea art. 22(5) din Lege.

Comentariul meu la opinia Ministerului Economiei:

Slavă Domnului că ne apropiem de finalul comentariilor cu privire la răspunsul Ministerului Economiei, bazat pe “datele” furnizate de Directia Generala Politici Industriale, Competitivitate si Afaceri Europene si Directia Juridica si Relatii Institutionale pentru că nu mai stiu să-mi exprim părerea, fără să mă repet, față de superficialismul, incompetența și reaua-credință care transpar din răspunsul Ministerului Economiei.

Făcând o paranteză, în această perioadă se desfășoară la Bruxelles examenul pentru angajare ca funcționar european. Una din probe o reprezintă identificarea esențialului dintr-un text de 10 - 15 rânduri. Cei care au elaborat răspunsul ministerului nu vor fi niciodată funționari europeni pentru că au dovedit că nu sunt în stare să rețină esențialul nici din punctul 26 al Instrucțiunii din Octombrie și nici din comentariul făcut de mine la acest punct. Rezultă clar că totul s-a bazat pe ”informațiile obținute de la OSIM“, recte, de la cei care au elaborat, semnat și impus spre aplicare Instrucțiunea din Octombrie.

Ca și în cazul punctului 18 al Instrucțiunii din Octombrie, să facem noi ce nu au făcut ei!

Din conținutul punctului 26 din instrucțiune rezultă că taxa de examinare de urgență trebuie achitată odată cu depunerea cererii de înregistrare marcă. Mai mult, dacă solicitarea de examinare cu urgență se face după publicarea cererii, chiar cu plata taxei legale (conform legii nu se poate altfel, dar conform instrucțiunii se pare că da; a se vedea taxa de publicare) aceasta nu va ”putea“ fi luată în considerare, în disprețul total al voinței solicitantului. Bine măcar că se returnează taxa plătită și iar semnatarii Instrucțiunii din Octombrie nu au decis o procedură de dragul procedurii, ca în cazul opoziției, astfel încât banii să fie ”consumați“. Dacă se caută în lege cu lumânarea, trecându-se ulterior la lupă sau microscop, chiar electronic, nu se vor regăsi aceste prevederi, dar ce mai contează daca ”așa vrem noi“! Eu nu respectarea sau nerespectarea termenului de examinare de urgență criticam în analiza punctului 26 al instrucțiunii, ci impunerea unui moment al plății acestei taxe, neprevăzut de lege sau de regulament, doar pentru că așa au vrut cei care au elaborat, semnat și impus spre aplicare instrucțiunea din Octombrie. Și acest lucru în disprețul total al oricărei strategii normale de înregistrare a unei mărci la care orice solicitant are dreptul. După cum ați putut constata pe parcursul analizei, după opinia semnatarilor instrucțiunii, binecuvântată de funcționarii Ministerului Economiei, numai unii solicitanți trebuie avantajați.
Să ne înțelegem supra unor chestiuni (numai pentru specialiști!):
1. Termenele de examinare prevăzute de art. 22 alin 1 și 2 sunt pentru examinarea care doar să constate îndeplinirea condițiilor legale de înregistrare și pentru luarea deciziei respective. Orice ARP sau opoziție exonerează OSIM de răspunderea asupra respectării termenelor de care vorbim, pe baza altor prevederi legale care se aplică în cazul ARP-urilor sau opozițiilor.
2. Achitarea taxei de examinare cu urgență la momentul depunerii cererii este o prostie pe care nu cred să o facă cineva. De ce? Chiar daca pregătirea depunerii cererii s-a efectuat cum scrie la carte, nu poate fi exclusă o opoziție de dragul opoziției, depusă de un binevoitor. Și atunci tot efectul examinării de urgență este pierdut, după cum și banii.
3. Achitarea taxei de examinare cu urgență după epuizarea perioadei de opoziții este normală și benefică pentru toată lumea. Dar ce folos? Instrucțiunea din Octombrie o interzice, peste lege, peste regulament. Examinarea cererii de înregistrare marcă se face conform art. 22 alin. 3 din lege, coroborată cu prevederile corespunzătoare ale regulamentului. Aceste prevederi permit primirea solicitării de examinare cu urgență și cu o săptămână înainte de termenul limită prevăzut de art. 22 alin. 2 din lege. Ce ar fi necesar? Un pic de organizare, bunăvoință și evident anularea Instrucțiunii din Octombrie.
4. Cum nici contestația nu poate fi exclusă, rezultă clar că examinarea cu urgență rămâne ceva, să-i zicem, exotic și cu o aplicabilitate foarte redusă, vorbind aici de normalitate.   

Revenind, toate aceste lucruri - instrucțiunea și răspunsul celor de la minister - dovedesc necunoașterea procedurii, neînțelegerea ei și disprețul pentru solicitant, numai pentru că ”așa vrem noi și pentru că putem“. Nădejdea mea este ca lucrurile să reintre pe făgașul legalității, cu sprijinul Corpului de Control al Primului Ministru, DNA-ului sau a instanțelor judecătorești sesizate, iar Instrucțiunea din Octombrie să nu dureze cât revoluția la care face aluzie, deși sunt de aceeași sorginte și au generat aceleași efecte distrugătoare asupra sistemelor față de care au acționat.

Despre răspunsul Ministerului Economiei la punctul 18 al instrucțiunii

Din ciclul:
Țara în care funcționarii fac legea sau ce se întâmplă în OSIM și nu vede nimeni, nici măcar cine ar trebui!

Astazi despre punctul 18 al Instrucțiunii de serviciu nr. 5/2012

Pct. 18 din instrucțiune are următorul conținut (citat cu erori cu tot):

”Cererile de inregistrare marca depuse pe cale internațională, sunt examinate de Biroul Examinare cereri internaționale, conform prevederilor art 64 si 65 din Lege si Regulamentul Comun de execuție al Aranjamentului si Protocolului de Ia Madrid.”

Părerea mea despre punctul 18 al instrucțiunii, 
inclusă în analiza trimisă în atenția Domnului Ministru:

Deși aparent inofensiv, acest pct. 18 al instrucțiunii încalcă principiul tratamentului egal conținut de art. 2 din Convenția de la Paris pentru protecția proprietății industriale, actul de la Lisabona, prin aceea că prevederile instrucțiunii nu se aplică cererilor de înregistrare marcă depuse pe cale internațională. Acestea vor fi examinate “conform prevederilor art 64 și 65 din Lege și Regulamentul Comun de execuție al Aranjamentului și Protocolului de Ia Madrid”, ceea ce înseamnă ca nu vor “beneficia” de modificările și interpretările aduse legii și regulamentului de instrucțiunea în discuție, modificări și interpretări pe lângă lege și spiritul acesteia care rămân destinate doar cererilor depuse pe cale națională.

Opinia Ministerului Economiei:

Cu privire la punctul 18 din Instrucţiuni 
Conform art. 64 şi 65 din Legea nr. 84/1998, republicată, OSIM are atribuţii privind exprimarea unui punct de vedere asupra cererii de marcă depuse pe cale internaţională, prin urmare nu apreciem că se încalcă principiul tratamentului egal.

Comentariul meu la opinia Ministerului Economiei:

La un așa răspuns... la atâta lipsa de competență... la atâta rea-credință... nu poți să nu te întrebi pentru ce au fost platiți cei care au elaborat acest răspuns și cum de mai sunt acolo.
Să facem noi ceea ce n-au făcut ei!
Articolul 64 din Legea nr. 84/1998, republicată, are următorul cuprins: "Dispoziţiile prezentei legi se aplică şi înregistrărilor internaţionale ale mărcilor, efectuate conform Aranjamentului de la Madrid sau Protocolului referitor la Aranjament, care îşi extind efectele lor în România, afară de cazul în care prin aceste convenţii nu se prevede altfel."
Articolul 65 din aceeași lege are următorul cuprins: "Cererea de înregistrare internaţională pentru o marcă înscrisă în Registrul mărcilor, conform Aranjamentului de la Madrid, precum şi cererea de înregistrare internaţională pentru o marcă depusă sau scrisă în Registrul mărcilor, conform Protocolului referitor la Aranjament, va fi examinată de OSIM, cu plata taxei prevăzute de lege."
Pentru a avea datele complete în vederea unei concluzii, reproducem și textul punctului 18 din Instrucțiunea din Octombrie:
”Cererile de inregistrare marca depuse pe cale internațională, sunt examinate de Biroul Examinare cereri internaționale, conform prevederilor art 64 si 65 din Lege si Regulamentul Comun de execuție al Aranjamentului si Protocolului de Ia Madrid.”
Lăsând la o parte inadvertențele din textele articolelor citate (cui s-or fi datorând oare?), minime cunoștințe de logică te pot conduce, având la îndemână textele reproduse mai înainte, la o singură concluzie: OSIM are obligația să examineze, contra unei taxe evident, cererile internaționale de înregistrare marcă, venite fie pe calea Aranjamentului de la Madrid, fie pe calea Protocolului la Aranjamentul de la Madrid, conform dispozițiilor legii amintită anterior. Ori, legea spune ce trebuie să facă OSIM cu cererile internaționale în art. 64 și 65, iar pct. 18 al Instrucțiunii din Octombrie vine și întărește ce spune legea. Concluzia: pentru lipsa unei mici precizări din textul punctului 18 din instrucțiune, precizări de genul "precum și dispozițiilor prezentei instrucțiuni", cererile internaționale au fost salvate de la "beneficiile" Instrucțiunii din Octombrie.
Prin voința semnatarilor Instrucțiunii din Octombrie și cu binecuvântarea Ministerului Economiei, acordată prin răspunsul "competent" al consilierilor din minister care au elaborat răspunsul la sesizarea mea, cererile internaționale, indiferent pe ce cale au venit, sunt scutite de abuzurile pe care tot le analizăm de ceva vreme încoace, abuzuri date de prevederile Instrucțiunii din Octombrie, abuzuri de care "beneficiază" însă din plin toți solicitanții români, fie că sunt persoane fizice, fie că sunt persoane juridice.
Din cauza lipsei precizării de care vorbeam s-a ajuns la această discrepanță în examinarea cererilor de înregistrare marcă, discrepanță care se traduce prin încălcarea principiului tratamentului egal exprimat în articolul 2 al Convenției de la Paris. Pentru că am convingerea că cei care au elaborat răspunsul ministerului nu au văzut vreodată acest text, reproducem în continuare alineatul 1 al articolului 2 al Convenției de la Paris:
"Cetățenii fiecarei țări a Uniunii vor beneficia, în toate celelalte țări ale Uniunii, în ceea ce priveste protecția proprietății industriale, de avantajele pe care legile respective le acordă sau le vor acorda în viitor naționalilor, în totalitate, fără prejudicierea drepturilor special prevăzute prin prezenta Convenție. Prin urmare, ei vor beneficia de aceeași protecție ca și naționalii, și de aceleași mijloace legale împotriva oricărei atingeri aduse drepturilor lor, sub rezerva îndeplinirii condițiilor și formalităților impuse naționalilor."  
Cred că oricine a citit cu atenție tot ce am scris până acum, în acest moment privește textul consternat și își spune: nu se poate!
Ba da. Ba se poate. Instrucțiunea din Octombrie actionează în detrimentul propriilor cetățeni, avantajând solicitanții cererilor internaționale, așa cum nu se așteptau vreodată cei care au elaborat Convenția de la Paris.
Deci discriminare există, este în "beneficiul" solicitanților care utilizează calea națională, iar cei care au elaborat răspunsul ministerului cred că nu au vrut să o vadă pentru că ar fi trebuit să mai recunoască încă o dată faptul că Instrucțiunea din Octombrie adaugă la lege prevederi contrare literei și spiritului ei.
Nu pot să nu mă întreb: este oare o întâmplare?
Răspunsul pe care mi-l pot da este categoric: NU.
Închipuiți-vă o notificare, prevăzută de punctul 9 al Instrucțiunii din Octombrie, trimisă Biroului Internațional de la Geneva! Sau un ARP în baza unei mărci anterior înregistrată și motivat conform punctului 12 din aceeași instrucțiune și fără să-i fie anexată vreo opoziție!
Păcat, mare păcat! S-ar fi putut spulbera un vechi mit, invocat în nenumărate rânduri. Am fi putut auzi, în sfârșit, râsul curcilor! La cât de puternic ar fi fost, proporțional cu motivația!
Pe de altă parte, solicitanții străini sunt, de regulă, reprezentați, iar acest lucru schimbă puțin lucrurile. Sunt și mai încăpățânați și își cunosc bine drepturile. Cu asemenea persoane nu e bine să te lupți, deci eviți și "uiți" o precizare aparent neînsemnată, dar care schimbă total lucrurile și te ferește de complicații.
Dar românii, cu solicitanții români cum rămâne? Câte Instrucțiuni din Octombrie, blagoslovite sau nu de persoane care habar nu au de proprietate industrială, trebuie să mai suporte? Reprezentați pot fi și ei, iar pericolul este mare pentru că a crescut mult competența reprezentării, ca și respectul față de client.
Deci așteptăm și, între timp, creștem pui de curcă!

Despre răspunsul Ministerului Economiei la punctul 17 al instrucțiunii

Din ciclul:
Țara în care funcționarii fac legea sau ce se întâmplă în OSIM și nu vede nimeni, nici măcar cine ar trebui!

Astazi despre punctul 17 al Instrucțiunii de serviciu nr. 5/2012 

Pct. 17 din instrucțiune impune (citat cu erori cu tot):

”In formularul tip al Cererii de inregistrare marcă, va fi introdusă o nouă rubrică cu urmatorul conținut : “ Solicitantul, declara pe propria raspundere, că cere înregistrarea mărcii cu buna credință.”

Părerea mea despre punctul 17 al instrucțiunii, 
inclusă în analiza trimisă în atenția Domnului Ministru:

Pentru acest punct eu nu am pus decât o singură întrebare: Oare nu se cunoaște faptul că, până la proba contrară, în toate cazurile buna credință este prezumată?

Opinia Ministerului Economiei: 

Cu privire la punctul 17 din Instrucţiuni

Aveţi dreptate că buna credinţă, până la proba contrarie, trebuie prezumată, dar OSIM a apreciat necesară introducerea rubricii pentru a conştientiza solicitanţii de marcă asupra drepturilor exclusive ale titularilor mărcilor.

Comentariul meu la opinia Ministerului Economiei

Încă mă gândesc cum să pun problema: 

Dacă nu ar fi de râs, ar fi de plâns!

sau 

Dacă nu ar fi de plâns, ar fi de râs!

Cum Instrucțiunea de serviciu nr. 5/2012 se aplică încă, motiv pentru care plângem destul, cred că un zâmbet nu strică, deși adevărul este amar.

Sunt vorbe neaoșe care exprimă nedumerirea populară cu privire la legătura unor organisme de stat cu un anumit gen de organe umane, care se aplică și cu privire la buna credință și “conștientizarea solicitanților de marcă asupra drepturilor exclusive ale titularilor mărcilor”.

Problema constă în faptul că infailibila Instrucțiune de serviciu nr. 5/2012, în prevederile conținute de punctul 17, nu este respectată de formularul tip al cereri de înregistrare marcă existent azi pe pagina de internet a OSIM. 

De ce? 

Poate fiindcă formularul actual face parte dintr-un program de colaborare cu OHIM și poate pentru că, o altă vorbă veche românească recomandă efectuarea unor acțiuni strict umane doar funcție de cunoașterea exactă a stării vremii, mai precis a direcției vântului.

Încă o dată, dacă nu ar fi de râs, este cu siguranță de plâns.
Nu, domnilor sau doamnelor consilieri din Ministerul Economiei, care ați întocmit răspunsul la sesizarea mea. Nu, buna credință nu “trebuie prezumată”. Ea ESTE prezumată pentru că altfel ar însemna că ne aflăm înainte de '89. Dar nu mă mir. Aceasta pentru că, dacă ați văzut o legătură între “conștientizarea solicitanților de marcă asupra drepturilor exclusive ale titularilor mărcilor” și necesitatea afirmării bunei credințe la depunerea cererii, înseamnă că ne situăm într-o perioadă chiar mai neagră (sau mai roșie, cum preferați), când “dușmanul de clasă” era pretutindeni.
Și trebuie să ne mai înțelegem într-o privință. Nu OSIM a apreciat necesară introducerea rubricii respective, ci cei care au conceput, semnat și impus spre aplicare Instrucțiunea de serviciu nr. 5/2012.
De ce?
“Pentru că așa vrem noi și pentru că putem!”   

Comentariu în afara subiectului
Probabil că oaspeții de la începutul lunii februarie, care cu buna credință au făcut unele recomandări cu privire depunerea originalelor formularului cererii de înregistrare marcă depuse on-line, sunt interesați de varianta în limba engleză a “Instrucțiunilor privind depunerea prin mijloace electronice a cererilor de înregistrare de marcă”. Aceasta pentru a se convinge cât de ignorați au fost în atitudinea și în spusele lor. Dar problema nu este aceasta. Problema constă în faptul că, din “buna credința” a unor persoane care insistă pentru depunerea originalelor, OSIM va mai pierde din cererile de înregistrare marcă pentru că știm foarte bine să ne tăiem singuri creanga de sub picioare, iarăși o vorbă veche românească. Dar ce mai contează instituția când unii sunt în pensie și alții în prag de pensie. Și iarăși tezaurul mioritic: după noi, potopul! 
Și cu această situație suntem în “obișnuință”. Una prevăd “Instrucțiunile pentru depunerea prin mijloace electronice a cererilor de înregistrare marcă” și alta, evident, “Manualul utilizatorului”, potrivit vechii zicale românești “până la Dumnezeu te mănâncă sfinții” sau, parafrazând, “până la lege, avem instrucțiuni de serviciu”.