joi, 1 mai 2014

În loc de (o primă) concluzie

Din ciclul:
Țara în care funcționarii fac legea sau ce se întâmplă în OSIM și nu vede nimeni, 
nici măcar cine ar trebui!

Astăzi am ajuns la finalul unei etape. Am analizat Instrucțiunea de serviciu nr. 5/2012 și răspunsul Ministerului Economiei. Astept in continuare, ca orice cetățean, un răspuns de la Primul Ministru al Romaniei, sesizat în data de 13 ianuarie 2014 despre ilegalitatea "Instructiunii din Octombrie".

Deja a devenit o obișnuință să-l tot pomenim pe Cragiale, dar analizând răspunsul Ministerului Economiei la sesizarea făcută în 13 ianuarie 2014 nu am putut să nu mă gândesc la Caragiale. Cel puțin pentru mine, și aceasta pentru că am "avantajul" să recunosc și puncte de vedere și câteva exprimări, răspunsul Ministerului Economiei nu reprezinta decât reluarea unor împrejurări descrise, nu cu tocul, ci cu bisturiul, în "Arendașul român". Jalnic!


Continuu să nu înțeleg această situație! Continuu să nu înțeleg de ce s-a preferat o cale ilegală de modificare a legii, de ce s-a preferat o întoarcere la examinarea de relative introducându-se din nou arbitrarul în examinarea cererilor de înregistrare marcă fără ca cineva să-și pună problema consecințelor acestui fapt. Continuu să nu înțeleg de ce se preferă o conduită contrară celei care este deja afirmată la nivel european. Continuu să nu înțeleg de ce există structuri care consimt la încălcarea legii, de ce, dupa toate reacțiile, nu se revine la lege! De unde atâta siguranță că nimeni și nimic nu va pune ordine în această problemă și câte și mai câte continuu să nu înțeleg. Poate dacă am fi avut și în Romania o asociație a titularilor de mărci, aceasta pentru ca nu întotdeauna există o concordanță deplină de interese cu cei care fac reprezentare în fața autorității...

Privesc cu mare înțelegere persoanele pe care le-am tot criticat în ultima perioadă. Să fi pus să faci o analiză în condițiile în care pentru prima oară în viață te confrunți cu o terminologie specifică, cu noțiuni și instituții specifice unui domeniu pe cât de important, pe atât de specializat și puțin cunoscut, nu este un lucru ușor. Instrucțiunea din Octombrie dovedește acest lucru, dovedește că persoane din domeniu nu au reușit să înțeleagă o lege nouă, doar puțin mai altfel. 

Dar faptul că în tot cuprinsul răspunsului Ministerului Economiei nu se găsește nici o urmă că cineva s-a străduit să înțeleagă problema, aceasta nu este de îngăduit. 
A fost dezarmantă această constatare. Unor oameni care nu au vrut să vadă mai departe de... biroul lor din minister, unor oameni care au cerut și primit o opinie de la "cel mai tare", conform vechilor obiceiuri "de octombrie", sau doar au primit-o, ca pe un ajutor tovărășesc, în vederea rezolvării unei sarcini, unor asemenea oameni ce să le mai explici? Faptul că examinarea de relative a devenit anacronică în vremurile de azi, faptul că, prin eliminarea ei, a fost eliminată principala componentă subiectivă din procesul examinării cererilor de înregistrare marcă? Directiva... Proiectul de modificare... Cui să explici, dacă nici cei care au elaborat, semnat și impus spre aplicare Instrucțiunea din Octombrie n-au înțeles? Sau nu au vrut să înțeleagă și au reintrodus această examinare, pe ușa din dos, în cu totul alte scopuri. Dumnezeu stie! Și o să ne spună și nouă tuturor! Poate chiar în celălalt răspuns pe care îl aștept(ăm)!
   
Dacă mă uit peste publicul interesat de acest blog, în ordinea descrescătoare a numărului de accesări, acesta provine din România, Spania, Statele Unite ale Americii, Germania, Marea Britanie, Italia, Irlanda, Suedia, Elveția, Belgia, Polonia, Franța, Austria și Ungaria. Consecvent scopului acestui blog, voi veni în întâmpinarea acestui interes și voi publica o variantă, în limba engleză, a analizei Instrucțiunii de serviciu nr. 5/2012. 
 

Un comentariu:

  1. "Dumnezeu stie si o sa ne spuna si noua tuturor!"
    Mi-a atras atenta ceea ce ati scris...da, Dumnezeu stie, e adevarat dar este posibil sa nu aflam ceea ce spuneti dvoastra ca ar trebui si ar fi normal sa aflam.Exista o vorba "Dumnezeu iti da,dar nu iti baga si in traista!".Am convingerea ca daca toti cei interesati de problemele pe care le-ati ridicat pe acest blog ( si sunt multi,credeti-ma), ar fi fost uniti in determinarea de a se face lumina in aceste probleme,totul ar fi fost pana acum foarte clar.Intr-un fel, Dumnezeu ne cam da ce meritam! Avem ceea ce meritam! De ce ar oferi Dumnezeu adevarul unor oameni care nu se zbat sa il afle?(nu ma refer la dvoastra,evident).De ce ar aduce Dumnezeu lumina in toata aceasta nebuloasa, daca oamenii nu vor sa isi asume nici macar propriile pareri?(de eventuale demersuri nici nu mai vorbim...). Am vazut de curand o inregistrare din anul 1979, de la cel de-al 12-lea congres PCR, cand Constantin Parvulescu,desi cu un trecut urat si controversat, a avut o revelatie la batranete si a luat cuvantul pronuntandu-se ferm,categoric impotriva realegerii lui Nicolae Ceausescu in fruntea partidului.Omul spunea adevarul si isi asuma cu curaj parerea.Un om a fost huiduit pentru simplul fapt ca si-a exprimat o opinie.E de revazut reactia salii...sutele de oameni fie taceau,fie aplaudau din inertie si frica strigand "Ceausescu reales...".E de revazut intamplarea...teama,frica,lipsa de unitate si normalitate. S-a schimbat ceva de atunci?Cumva,in aceasta postura va aflati si dvoastra,dle Dinescu.Sunteti cam singur "la tribuna",cam singur in demersul dvoastra.Si totusi...si totusi eu sper ca acest blog sa fie receptat ca ceea ce este el de fapt, o expresie a normalitatii si sa ii "contamineze" si pe altii.V-ati pronuntat elegant,cu argumente si politete in privinta unor chestiuni.Nu sunteti impotriva unor persoane.Sunteti DOAR pentru respectarea unei legi si daca e posibil,pentru imbunatatirea acestei legi.In loc de dialog,de schimb de pareri inteligent,cu siguranta primiti taceri si eventual eticheta de "dusman al OSIM-ului".Repet intrebarea: oare s-a schimbat ceva esential dupa 1989?Revin la ceea ce ati scris dvoastra...da, Dumnezeu stie adevarul...dar cred ca il va da numai celor care realmente vor sa il afle si fac ceva in acest sens...cu siguranta nu il va da celor care susotesc pe la colturi,celor care doar asteapta si nu isi asuma decat postura de "spectatori" !Deci, dvoastra aveti toate sansele sa aflati acest adevar! Mult succes!

    RăspundețiȘtergere